Skip to main content

AI-ul în eCommerce: AI-ul a devenit rapid un aliat de nădejde în marketingul digital. Generăm imagini în câteva secunde, scriem texte în câteva minute, ne facem campanii într-un timp record. Dar în lumea magazinelor online – fie că vorbim de haine, accesorii, gadgeturi, mobilier sau cosmetice – apare o întrebare simplă:

Ai cumpăra un produs pe care nu l-ai văzut niciodată în realitate?

Am avut o discuție cu un client care vinde tricouri. A trecut de la poze reale la conținut exclusiv generat cu AI – modele digitale, clipuri fabricate, mockupuri fără contact cu realitatea. Când l-am întrebat de ce, răspunsul a fost simplu: „AI-ul este viitorul.”

Și da, AI-ul este viitorul. Dar nu înlocuiește încrederea.

Opinia mea: imaginile și filmările reale rămân esențiale pentru un magazin online

Indiferent ce vinzi online – haine, pantofi, ceasuri, genți, creme, gadgeturi sau scaune de birou – clienții vor să vadă produsul real. Din unghiuri diferite, în lumină reală, poate chiar în acțiune.

La haine, vrei să vezi cum se așază. La încălțăminte, cum se mulează. La un gadget, cum funcționează butoanele. Iar în fashion, contează enorm detalii precum textura, cusăturile, materialul.

AI-ul e foarte util – dar mai ales dacă îl folosim ca suport, nu ca înlocuitor. De exemplu:

  • Un fel de cabină virtuală de probă? Da, foarte mișto și utilă!
  • Generarea de texte și descrieri? Da, super eficient!
  • Prezentări creative pentru campanii? Perfect!

Dar nu putem înlocui realitatea produsului cu o imagine generată. Încrederea clientului se câștigă cu transparență.

Ce așteaptă un vizitator când intră într-un magazin online?

  1. Să vadă produsul în imagini clare, reale
  2. Să vadă cum arată în viața reală – ideal și un video, chiar filmat cu telefonul
  3. Să poată compara variante, dimensiuni, culori
  4. Să simtă că există un om, o echipă, un brand real în spate

Dacă totul e creat de AI și nu există nici o dovadă reală a produsului, apare rapid întrebarea:

„Este magazinul ăsta real sau e doar o vitrină digitală?”

AI-ul în eCommerce nu e inamicul eCommerce-ului, e partenerul creativ, nu vânzătorul principal

În loc să înlocuim produsul real cu versiunea sa generată, putem folosi AI-ul pentru a:

  • Crea scenarii de utilizare interesante
  • Personaliza experiența utilizatorului
  • Automatiza descrierile și traducerile
  • Previzualiza produse încă neproduse (pentru validare)

Dar imaginile și clipurile reale trebuie să existe pe site. Clienții au nevoie de ele. Este o dovadă de profesionalism, de transparență și de respect față de cumpărător.

Concluzie: AI-ul în eCommerce e viitorul, dar realitatea vinde

Într-un magazin online, produsele trebuie prezentate cât mai fidel. AI-ul poate susține procesul, dar nu trebuie să îl ascundă. Încrederea se câștigă cu transparență, autenticitate și o doză de umanitate.

Dacă ai un magazin online și vrei să-l faci să arate bine, să vândă și să inspire încredere, îți putem da o mână de ajutor. Folosim AI-ul acolo unde ajută – dar nu în locul produsului tău. Contactează-ne!